OBLIG'A, obl'ig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. si refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-si lua o sarcină, o răspundere. - Din lat. obligare, fr. obliger.
Sursă : DEX'98 (37762)  - ana_zecheru

'OBLIGĂ, obligi, s.f. (Înv.) Cambie, poliţă². - Din it. obbligo.
Sursă : DEX'98 (37768)  - ana_zecheru

'OBLIGĂ s. v. cambie, poliţă, trată.
Sursă : Sinonime (197284)  - siveco

OBLIG'A vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. su-pune. 4. a condamna, a constrânge, a forţa, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. reduce. 6. v. îndatora. 7. v. angaja.
Sursă : Sinonime (197279)  - siveco

oblig'a vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. obl'ig, 3 sg. si pl. obl'igă; conj. prez. 3 sg. si pl. obl'ige
Sursă : DOR (266150)  - siveco

'obligă s. f. (sil. -bli-), g.-d. art. 'obligii; pl. 'obligi
Sursă : DOR (266158)  - siveco

A SE OBLIG'A mă obl'ig intranz. A-si asuma sarcina; a se angaja; a se lega. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger
Sursă : NODEX (345171)  - siveco

A OBLIG//'A obl'ig tranz. 1) (persoane) A pune cu forţa (să facă ceva); a sili; a forţa; a constrânge; a impune. 2) (despre îndatoriri de ordin juridic sau moral) A face să fie dator; a îndatora. Legea ~ă. Nobleţea lor ne ~ă. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger
Sursă : NODEX (345170)  - siveco